Atac în Danemarca: Mai multe persoane au fost împușcate într-un centru comercial din Copenhaga / Atacatorul este un cetatean danez de 22 de ani

0
298

Mai multe persoane au fost împuşcate în seara zilei de duminică într-un mare centru comercial din Copenhaga, a anunţat poliţia daneză, potrivit Reuters. Atacatorul ar fi un danez de 22 de ani, iar autoritățile nu exclud un potențial act de terorism. Sunt căutați eventuali complici ai tânărului, potrivit Reuters.

Poliția nu a comunicat încă numărul morților și răniților.

„Deocamdată, nu ştim cu siguranţă numărul răniţilor sau al morţilor, dar este foarte grav”, a declarat primarul oraşului Copenhaga, Sophie H. Andersen, citată de AFP.

Importante întăriri ale poliţiei au fost desfăşurate lângă galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul oraşului şi aeroportul capitalei, a precizat poliţia capitalei daneze pe Twitter. „Suntem la faţa locului, au fost trase focuri de armă şi mai multe persoane au fost împuşcate”, scrie poliţia.

UPDATE Atac în Danemarca: Mai multe persoane au fost împușcate într-un centru comercial din Copenhaga / Atacatorul, un danez de 22 de ani

Lasă un răspuns