Alain Juillet, fost șef al Serviciului francez de Informații Externe, va deveni prezentator la o emisiune de geopolitică pe postul TV Russia Today France. Emisiunea de 13 minute, având genericul „La Source”, va fi difuzată de două ori pe lună. Anunțul a fost făcut de directorul RT France Ksenia Fedorova pe 24 februarie într-un comunicat al postului TV.

Emisiunea va aborda teme cu privire la diplomație, conflicte, terorism, securitate și competiția în serviciile de informații. Prima emisiunea va fi difuzată în luna martie.

„În afara oricăror interese geopolitice, geopolitica practică va permite cetățenilor să înțeleagă mai bine realitatea obiectivă”, a declarat în acel comunicat Alain Juillet.

Alain Juillet nu o singură dată a exprimat opinii pro-Kremlin. De exemplu, acesta a declarat într-un interviu că otrăvirea fostului agent GRU, Serghei Skripal, „o manipulare anglosaxonă”, a elogiat progresul Rusiei în domeniul înarmării și a declarat că Moscova nu este o amenințare pentru statele occidentale. Juillet a susținut intervenția Rusiei în Siria și a criticat dependența Franței de SUA.

mai mult la  deschide.md

Lasă un răspuns