Franţa va lua măsuri pentru relocarea anumitor producţii în sectorul sanitar şi cel al medicamentelor, a anunţat marţi preşedintele Emmanuel Macron, care a estimat că ţara sa trebuie să-şi recapete independenţa în domeniile ”tehnologic, industrial şi sanitar”, relatează AFP.

”De joi, vom lansa o iniţiativă de relocare a anumitor producţii critice. Toată lumea a văzut în această criză că medicamente care păreau uzuale nu mai sunt produse în Franţa şi în Europa”, a explicat şeful statului în cursul unei conferinţe de presă după o vizită la o fabrică a laboratorului Sanofi, lângă Lyon (est).

Şeful statului francez a promis de asemenea un pachet de 200 de milioane de euro pentru finanţarea infrastructurilor de producţie.

Mai mult la agerpres.ro

Lasă un răspuns