Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor din foarte aglomerata Gară de Nord din Paris, folosită de turiştii care vor să apeleze la serviciul Eurostar, şi din Gara de Est, în timpul protestelor de sâmbătă față de reforma sistemului de pensii din Franţa, potrivit Reuters.
Printre protestatari, care au dat foc unor pubele de gunoi, s-au aflat şi aşa-numitele „veste galbene”. Potrivit prefecturii poliţiei, la marşul de la Paris au participat 3.500 de persoane.
Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi în zona Bastilia din Paris, în timp ce protestatarii mărşăluiau prin Paris. „Macron, retrage-ţi proiectul, să ne protejăm şi să ne îmbunătăţim pensiile”, era scris pe una dintre banderolele afişate de demonstranţi, potrivit AFP.
mai mult la www.hotnews.ro