Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit privind relaţiile viitoare dintre ele post-Brexit sunt blocate din cauza intransigenţei şi a lipsei de realism din partea Londrei, a denunţat marţi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, citat de AFP şi Reuters.

”Negocierile nu avansează din cauza atitudinii intransigente şi nerealiste a Regatului Unit”, a spus Le Drian într-un discurs în faţa ambasadorilor Franţei în ţările europene, alături de omologul său german Heiko Maas.

Şeful diplomaţiei franceze a afirmat că Uniunea Europeană este mai unită ca oricând în dorinţa de a încheia cu Londra un acord ambiţios privind relaţiile post-Brexit, dar a precizat că acum ”mingea se află în curtea” britanicilor.

Mai mult la agerpres.ro

Lasă un răspuns