Franţa va menţine restricţiile de circulaţie la graniţa cu Spania până la 21 iunie, ca reciprocitate faţă de măsuri similare impuse de Madrid, a anunţat joi Ministerul francez de Interne, relatează AFP.

Spre deosebire de majoritatea ţărilor Uniunii Europene (UE) şi din spaţiul Schengen, care se pregătesc să redeschidă frontierele interne pe 15 iunie, Spania a explicat săptămâna trecută că restricţiile în vigoare de la mijlocul lunii martie pentru combaterea pandemiei de coronavirus nu vor fi ridicate la această dată.

”La frontiera franco-spaniolă situaţia va rămâne aşa cum este astăzi până la 21 iunie, cu restricţii de ambele părţi. Se va aplica reciprocitatea”, a explicat Ministerul de Interne.

Mai mult la agerpres.ro

Lasă un răspuns